O soapta ratacinta-n vant, neauzita, strecurata in zgomotul traficului intens, printre injuraturi sau rasete, printe ganduri si printre vorbele persoanelor de langa tine, o soapta care-ti taie rasuflarea, stiind ca vrei sa o auzi asa de mult incat inchizi ochii si restul lumii nu mai exista, restul inceteaza, mediul din jurul tau devine mut, si tu devii surd pentru oricealtceva decat acea soapta.
Si te loveste,iti tii respiratia, te cuprind emotiile de incepi sa tremuri. Auzi neauzitul, auzi imposibilul, auzi acea vibratie care pentru restul planetei nu inseamna nimic, dar pentru tine, pentru tine este ploaia desertului.
Recunosti glasul, si ti se usuca buzele pe loc, si simti cum o picatura de transpiratie curge pe tine atat de intens, incat simti ca unicul ei scop e sa iti reaminteasca ca traiesti.
Inima mai arunca cate o bataie de cand in cand, ca si cum ar incerca sa vorbeasca cu tine, si incet incet, pe buze se contureaza un zambet, un zambet de copil visator.
Apoi simti o mana pe spate, si deschizi ochii, vezi semaforul facandu-se verde, iar prietenul tau incepe sa iti povesteasca show-ul de aseara. Te intorci sa cauti persoana care stiai ca ti-a soptit, dar nu o vezi cu ochii, nu o gasesti cu privirea, iti dai seama ca soapta a venit din interior, era glasul vietii tale, glasul inimii si a sufletului. Nu poti face nimic altceva, decat sa zambesti in continuare, stiind ca ziua asta, va fi nemaipomenita.
Trecuse doar o secunda pentru univers, dar pentru tine a fost un colt de eternitate.
